Marius Stan regretă că l-a propus pe Adamescu ca investitor la Oțelul: „M-am păcălit”

Redactor:
Robert ZANFIR
Marius Stan regretă că l-a propus pe Adamescu ca investitor la Oțelul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Primarul Marius Stan, fost președinte al clubului Oțelul Galați, a afirmat că a fost o greșeală că l-a propus pe omul de afaceri Dan Adamescu, aflat în atenția procurorilor DNA, investitor la gruparea gălățeană.

„Regret faptul că l-am propus pe Adamescu ca investitor la Oțelul. M-am păcălit în privința lui, nu mă așteptam ca unul dintre cei mai bogați oameni din România să se preteze la astfel de lucruri. În ceea ce privește insolvența clubului, am tras nenumărate semnale de alarmă în acest sens, nu avea cum un club pe care știu că l-am lăsat cu bani în cont să ajungă în câteva luni într-o astfel de situație. Acum văd că s-a pornit o anchetă, nu vreau să vorbesc mai multe, vom vedea care vor fi concluziile acesteia„, a spus primarul Galațiului.

„Un simbol e batjocorit”

Stan mai spune că s-a întâlnit cu Adamescu când s-a pus problema ca acesta să vândă echipa unui alt investitor: „Ultima dată m-am întâlnit cu Adamescu cu câteva luni în urmă, atunci când anunța Narcis Răducan că va fi un nou investitor. Într-adevăr, nu mi-e rușine s-o spun, îmi pasă ce se întâmplă cu această echipă, care este un simbol al Galațiului. Când vezi că acest simbol este batjocorit este normal să te intereseze ce se întâmplă cu viitorul acestei echipe. N-am găsit răspunsul potrivit, din păcate”.

Clubul Oțelul Galați a fost preluat în 14 septembrie 2012 de The Nova Group, firmă controlată de omul de afaceri Dan Adamescu.

Adamescu este urmărit penal pentru că le-ar fi dat judecătorilor Ion Stanciu și Elena Rovența, prin intermediari, mită de 15.000 de euro și, respectiv, 5.000 de euro, pentru ca magistrații să dea soluții favorabile în dosarele privind insolvența unor firme ale omului de afaceri, potrivit DNA.

Judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovența și Ciprian Sorin Viziru, toți de la Tribunalul București – Secția a VII-a civilă, acuzați că primeau bani și bunuri pentru intervenții în dosare de insolvență, au fost arestați preventiv, printr-o decizie luată marți de Curtea de Apel București, la propunerea procurorilor anticorupție.

Potrivit procurorilor, cei patru judecători, personal sau prin intermediari, au pretins și primit de la practicieni în insolvență, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată, sume de bani, bunuri sau servicii.

Insolvența FC Oțelul Galați, Piața de Gros, Rosegur și Argirom International se numără printre dosarele în care judecătorii Mircea Moldovan și Elena Rovența au intervenit, selectând și desemnând în mod discreționar lichidatorii judiciari, în schimbul unor favoruri, arată DNA.

Mircea Moldovan, susține DNA, a desemnat-o preferențial pe Monica Borza, în 10 iulie 2013, în calitate de administrator judiciar în dosarul nr. 23900/3/2013 privind insolvența FC Oțelul Galați – controlată de omul de afaceri Dan Adamescu.

Potrivit documentelor citate, magistratul Mircea Moldovan, cel care a a deschis procedura de insolvență în cazul Oțelului Galați, a făcut ilegal acest demers, în contextul în care știa despre clubul controlat de omul de afaceri Dan Adamescu că se află pe profit.

Anchetatorii anticorupție susțin că judecătorul era conștient de acțiunile sale nelegale și că, după ce a deschis procedura insolvenței în acest caz, nu a mai lăsat dosarul la arhiva instanței, fiindu-i teamă să nu fie studiat de reprezentanți ai presei care ar fi descoperit că magistratul a băgat firma în faliment, deși aceasta era pe profit.

Mediafax
 

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior sunt unice | FOTO
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior sunt unice | FOTO
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
CUTREMUR în showbiz! Cristina Cioran e însărcinată din nou cu Alex Dobrescu, deși are ordin de restricție împotriva lui: „Am sărbătorit toată ziua”
CUTREMUR în showbiz! Cristina Cioran e însărcinată din nou cu Alex Dobrescu, deși are ordin de restricție împotriva lui: „Am…
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie.
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără ce ne ia statul"
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
Lege pentru TOATE FEMEILE din România. Sumele pe care le pot primi DIRECT de la stat
Lege pentru TOATE FEMEILE din România. Sumele pe care le pot primi DIRECT de la stat
Descoperirea secolului! Breaking news!
Descoperirea secolului! Breaking news!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Putin ar fi dispus să oprească războiul dacă poate păstra teritoriile cucerite până acum
Putin ar fi dispus să oprească războiul dacă poate păstra teritoriile cucerite până acum
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să primească un asemenea salariu
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să…
×